 |
Servicii oferite utilizatorilor - accesul la documente şi informaţii |
|
Art.1. Accesul la documente al utilizatorilor Bibliotecii Centrale ASE (BC-ASE) se face în mod direct, în cazul documentelor aflate în săli cu acces liber la raft, indirect, prin solicitarea documentelor aflate în depozit sau semidirect, prin intermediul bibliotecarului (la centrele de împrumut „Mihail Moxa” , CSIE şi sala de lectură „Virgil Madgearu”).
Art.2. De împrumutul din sălile de lectură şi de la centrele de împrumut beneficiază angajaţii ASE, studenţii la zi şi ID din Bucureşti, cursanţii la studii de masterat, doctorat şi postuniversitare de specializare şi perfecţionare din cadrul ASE Bucureşti.
Art.3. Numărul de titluri disponibile pentru împrumut este de 3 exemplare, indiferent de situaţie. Termenul pentru împrumut al publicaţiilor este stabilit prin sistemul informatic integrat al bibliotecii (Integrated Library System) în funcţie de numărul de exemplare achiziţionate din titlul respectiv şi de gradul de solicitare al acestora.
Tipuri şi perioade de împrumut :
- împrumut pentru 3 zile (deţine codul itz care este aplicat pe eticheta cu cod de bare în interiorul coperţii);
- împrumut pentru 7 zile (codul its);
- împrumut pentru 15 zile (codul itm);
- împrumut pentru 30 zile (codul itl).
Cadrele didactice şi angajaţii din ASE pot împrumuta publicaţii pentru următoarele perioade:
- pentru maxim 90 de zile, documente aflate în centrele de împrumut Moxa şi CSIE;
- pentru maxim 30 zile, publicaţii aflate în sălile de lectură şi depozitul central.
Art.4. Solicitarea publicaţiilor din depozitul central.
- Utilizatorii pot solicita documente din colecţiile depozitului prin completarea unui buletin de cerere în sala „Victor Slăvescu”.
- Publicaţiile solicitate din depozit se studiază şi se restituie în sala de lectură „Victor Slăvescu”.
- Beneficiarii pot solicita maxim trei publicaţii aflate în depozit.
- Numărul de cărţi solicitate într-o zi, din depozitul central, este nelimitat.
- Utilizatorii au obligaţia să depună ultima solicitare pentru publicaţiile din depozit cu cel mult o oră înainte de terminarea programului.
Art.5. Consultarea bazelor de date.
- Utilizatorii interni au dreptul să descarce informaţii din bazele de date ale bibliotecii pe CD, DVD şi USB (flash).
- Consultarea bazelor de date la care biblioteca oferă acces şi a CD-ROM-urilor, precum şi a informaţiilor disponibile prin Internet se face în locuri special amenajate, cu acordul custodelui.
- Utilizatorii au posibilitatea de a consulta pe calculatoare CD-ROM-urile şi dischetele proprii, după ce acestea au fost verificate şi, dacă este cazul, devirusate de către custode.
Art.6. Fotocopierea publicaţiilor.
- Utilizatorii pot fotocopia publicatiile numai în sălile de lectură „Virgil Madgearu”, „Victor Slăvescu”, „Paul Bran” şi „Mihail Moxa”, întrucât sunt dotate cu aparatură necesară pentru fotocopiere.
- Fotocopierea este permisă cu respectarea prevederilor Legii nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
- În vederea protejării colecţiilor bibliotecii, este interzisă fotocopierea manuscriselor, corespondenţei, cărţii vechi şi/sau bibliofile, revistelor şi ziarelor legate în volume şi a publicaţiilor într-un singur exemplar la sala de lectură.
- Utilizatorii sunt obligaţi să solicite avizul custozilor din sălile de lectură atunci când doresc să fotocopieze o publicaţie.
Art.7. Accesul utilizatorilor la publicaţiile din bibliotecă.
- În sălile de lectură cu acces liber la raft publicaţiile sunt ordonate potrivit sistemului de clasificare Dewey (ex: 658.5 SHI), iar în centrele de împrumut şi depozit conform cotei topografice (ex: 123285).
- Beneficiarii pot solicita cel mult 5 publicaţii aflate în săli cu acces liber la raft. După consultarea acestora, se pot solicita alte 5 cărţi, astfel încât în momentul studierii, utilizatorul să nu deţină mai mult de 5 publicaţii pe masă pentru a nu fi blocate în mod inutil. Numărul de cărţi studiate într-o zi, la sălile de lectură cu acces liber la raft, este nelimitat.
- Publicaţiile care pot fi împrumutate din sălile de lectură sunt marcate, pe cotor, cu etichetă de culoare verde.
- Publicaţiile se solicită pentru împrumut din sala de lectură unde sunt repartizate („Victor Slăvescu”, „Paul Bran”, „Mihail Moxa”, CSIE, Management - Administraţie Publică).
- Publicaţiile împrumutate se restituie numai în sala din care au fost solicitate.
- Utilizatorii au obligaţia să respecte termenul de restituire al publicaţiilor împrumutate. Depăşirea perioadei de împrumut se sancţionează.
- Termenul de restituire al publicaţiei poate fi prelungit o singură dată, conform tipului de împrumut stabilit în baza de date a BC-ASE. Nu poate fi prelungit termenul de restituire pentru publicaţiile rezervate de către alţi utilizatori. Prelungirea perioadei de împrumut se efectuează în aceeaşi locaţie unde a fost efectuat împrumutul.
- La primirea publicaţiilor, utilizatorul trebuie să verifice starea lor fizică şi să semnaleze bibliotecarului eventualele deteriorări (pagini rupte, pagini lipsă, sublinieri etc.).
- Utilizatorii au obligaţia să protejeze publicaţiile pe care le primesc spre consultare, să nu facă însemnări, sublinieri sau să desprindă pagini.
- La plecarea din sală beneficiarii au obligaţia să depună publicaţiile consultate pe mesele special amenajate.
- Nu se acceptă introducerea şi studierea documentelor procurate din alte săli ale bibliotecii sau publicaţii personale.
- Sunt exceptate de la împrumut documente care fac parte din colecţii speciale (manuscrise, incunabule, cărţi rare şi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă, materiale cartografice, fotografii, înregistrări audio şi video), lucrările de referinţe, publicaţiile seriale, publicaţiile obţinute prin împrumut interbibliotecar şi publicaţiile unicat.
Art.8. Rezervarea publicaţiilor.
- Utilizatorii au dreptul de a solicita rezervare, în vederea împrumutului, pentru publicaţiile care nu sunt disponibile în momentul respectiv.
- La efectuarea rezervării, utilizatorului i se va comunica data programată a restituirii publicaţiei solicitate. Dacă solicitantul nu se prezintă în termen de cel mult două zile de la data comunicată, rezervarea se anulează.
 |
Categoriile de utilizatori ai bibliotecii |
|
Art.9. În BC-ASE au acces următoarele categorii de utilizatori:
- Utilizatori interni : cadre didactice din ASE, personal angajat în ASE, studenţi la zi şi ID din ASE Bucureşti, doctoranzi, cursanţi la studii de masterat şi postuniversitare de specializare şi perfecţionare ;
- Utilizatori externi : persoane din afara Academiei de Studii Economice Bucureşti care au obţinut aprobarea conducerii bibliotecii.
 |
Proceduri de obţinere a documentelor de acces în bibliotecă |
|
Art.10. Utilizatorii care doresc să aibă acces la colecţiile şi serviciile bibliotecii au obligaţia să obţină un document valabil după cum urmează :
- Studenţii la forma de învăţământ zi au acces în bibliotecă în baza cardului cu cod de bare, emis gratuit de ASE. Cardul este valabil pe întreaga perioadă în care sunt înmatriculaţi în ASE.
- Studenţii învăţământului la distanţă din Bucureşti,cursanţii la studii de masterat, doctorat şi postuniversitare (de specializare şi de perfecţionare), care nu sunt angajaţi în ASE, primesc gratuit permis cu cod de bare, eliberat de bibliotecă – sala 0201, etajul 2, în baza adeverinţei care atestă statutul lor. Permisul este valabil pe întreaga perioadă în care sunt înmatriculaţi în ASE.
- Angajaţii ASE au acces în bibliotecă gratuit, în baza legitimaţiei de servicu cu cod de bare.
- Cadrele didactice asociate vor avea acces în bibliotecă numai pentru servicii de lectură în săli, în baza permisului cu cod de bare emis de bibliotecă, în urma achitării sumei de 5 RON la una din casieriile ASE. Permisul este valabil un an de la data emiterii.
- Pensionarii ASE beneficiază de permis cu cod de bare, gratuit, eliberat de bibliotecă, în baza actelor doveditoare, fiind valabil un an de la data emiterii, numai pentru servicii de lectură în săli.
- Utilizatorii externi pot avea permis cu cod de bare numai cu acordul conducerii bibliotecii, emis de biroul permise. Actele necesare pentru emiterea permisului sunt : buletinul de identitate, o poză tip buletin, chitanţa care atestă plata taxei de 35 RON la una din casieriile ASE. Permisul este valabil un an de la data emiterii. Taxa de prelungire a valabilităţii permisului este de 20 RON.
- Permisul nu este transmisibil.
- La începutul fiecărui an universitar, utilizatorii se vor prezenta la biroul permise, pentru actualizarea bazei de date şi activarea cardului.
- Pierderea permisului trebuie anunţată imediat la biroul permise, printr-o declaraţie pe propria răspundere. În caz contrar, utilizatorul răspunde de eventualele pagube aduse bibliotecii prin folosirea permisului de către o altă persoană.
- Taxa de eliberare a unui nou card/permis, în cazul originalului pierdut, este de 20 RON pentru studenţii la zi şi ID din Bucureşti, cursanţii la studiile de masterat, doctorat şi postuniversitare (de perfecţionare şi de specializare), cadrele didactice asociate.
- Taxa de eliberare a unui nou permis, în cazul originalului pierdut este de 20 RON pentru utilizatorii externi.
- La eliberarea unui nou card/permis (în cazul originalului pierdut), utilizatorii au obligaţia să prezinte Fişa de lichidare a împrumutului de publicaţii, cu confirmarea tuturor bibliotecilor.
 |
Asistenţa pentru utilizatori |
|
Art.11. Utilizatorii bibliotecii beneficiază de asistenţa infodocumentară şi formativă, furnizată de personalul acesteia.
- Asistenţa infodocumentară cuprinde furnizarea de servicii de referinţe (îndrumări referitoare la utilizarea cataloagelor tradiţionale şi on line, la accesul şi navigarea în Internet şi la consultarea bazelor de date la care biblioteca oferă acces), furnizarea de răspunsuri la întrebări punctuale, pe loc sau la distanţă, prin telefon sau e-mail, realizarea de bibliografii la cerere, cercetare documentară în colecţii şi baze de date interne şi externe, furnizarea de produse documentare (sinteze, rezumate, bibliografii adnotate).
- Asistenţa formativă constă în informarea şi instruirea utilizatorilor în vederea cunoaşterii colecţiilor şi serviciilor bibliotecii.
Art.12. Pentru unele dintre serviciile menţionate se percep tarife, în conformitate cu Legea nr. 205/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/1998 privind constituirea fondului de susţinere a bibliotecilor din învăţământ. Tarifele pentru serviciile oferite de bibliotecă sunt stabilite la începutul fiecărui an universitar, de Senatul Academiei de Studii Economice la propunerea conducerii bibliotecii. Acestea vor fi afişate în sălile de lectură şi pe site-ul bibliotecii.
 |
Programul de funcţionare |
|
Art.13. Programul zilnic de funcţionare este stabilit, în funcţie de nevoile de studiu şi de cercetare ale utilizatorilor, de către Biroul de Senat ASE, la propunerea conducerii bibliotecii. BC-ASE este închisă în zilele de sărbători legale – 1, 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, 1 decembrie, 25, 26 decembrie – şi în vacanţele de iarnă şi de vară, pe o perioadă stabilită de Biroul de Senat ASE.
 |
Reglementări generale privind accesul utilizatorilor |
|
Art.14. Utilizatorii sunt obligaţi să depună la garderoba bibliotecii sau în spaţiile special amenajate din sălile de lectură, obiectele personale (piese de vestimentaţie, servietă, geantă, mapă, cărţi etc.). Biblioteca nu răspunde de bunurile lăsate de utilizatori în sălile de lectură (telefoane mobile, bani etc.).
Art.15. Utilizatorii sunt obligaţi să respecte liniştea, ordinea şi curăţenia în bibliotecă, să folosească în mod adecvat mobilierul şi celelalte bunuri fără a le produce deteriorări, să nu extragă fişe din cataloage şi să nu facă însemnări pe acestea.
Art.16. BC-ASE poate fi vizitată de către persoane individuale sau grupuri organizate, cu acordul conducerii bibliotecii, fără a deranja lectura. Vizitatorii vor fi însoţiţi de personalul bibliotecii.
Art.17. Filmarea sau fotografierea în spaţiile BC-ASE şi a celor două fresce „Feerie” şi „Geneza” sunt permise numai cu aprobarea Rectorului Academiei de Studii Economice.
Art.18. Utilizatorii pot transmite conducerii BC-ASE, în scris sau prin e-mail, reclamaţii sau propuneri de îmbunătăţire a activităţii bibliotecii.
Art.19. Utilizatorii vor fi informaţi despre prevederile Regulamentului bibliotecii şi au obligaţia să semneze un formular tip angajament la biroul permise.
 |
Sancţiuni |
|
Art.20. Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament se sancţionează prin :
(1) Suspendarea temporară a permisului/cardului de acces în bibliotecă pe o perioadă de 30 zile pentru următoarele abateri:
- folosirea permisului/cardului unei alte persoane (sancţiunea se aplică pentru ambele persoane implicate);
- conduita necorespunzătoare faţă de personalul bibliotecii sau faţă de ceilalti utilizatori;
- extragerea fişelor din cataloage sau deteriorarea acestora.
(2) Suspendarea temporară a permisului/cardului de acces în bibliotecă şi sancţiune pentru următoarele abateri:
- introducerea şi consumul alimentelor şi băuturilor în bibliotecă; nerespectarea curăţeniei în incinta spaţiilor bibliotecii – suspendare pe o perioadă de 30 zile şi o sancţiune de 50 RON;
- nerespectarea liniştii şi ordinii în bibliotecă – suspendare pe o perioadă de 30 zile şi o sancţiune de 30 RON;
- deteriorarea publicaţiilor (subliniere, notare pe text, extragere de pagini şi orice alte tipuri de deteriorări) – suspendare pentru o perioadă de 90 zile şi o sancţiune de 40 RON la care se adaugă preţul publicaţiei.
(3) Suspendarea definitivă a permisului/cardului şi sancţiune pentru următoarele abateri :
-
repetarea abaterilor de la aliniatul (1);
- scoaterea sau tentativa de scoatere a publicaţiilor din sala de lectură; conducerea bibliotecii va informa decanatul facultăţii de la care provine utilizatorul pentru exmatriculare pe motiv de furt sau tentativă de furt;
- producerea de pagube materiale patrimoniului BC-ASE. Prejudiciul produs se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare;
(4) Suspendarea temporară a dreptului de împrumut proporţional cu numărul zilelor de întârziere se aplică pentru nerestituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate de utilizatori pe următoarele perioade:
- între 1 şi 10 zile de întârziere – suspendarea dreptului de împrumut pentru 30 zile;
- între 11 şi 20 de zile de întârziere – suspendarea dreptului de împrumut pentru 60 zile;
- peste 20 de zile de întârziere – suspendarea dreptului de împrumut pentru 90 zile.
Termenele de suspendare încep din momentul restituirii cărţii.
(5) Pierderea publicaţiilor de către utilizatori se sancţionează prin recuperarea fizică a unor documente identice sau prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 5 ori faţă de preţul astfel calculat, în conformitate cu Legea Bibliotecilor nr.334 din 2002, art.67(2) modificată şi completată prin O.G. nr. 26/26.01.2006 şi a Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4626/21.07.2005.
(6) Filmarea sau fotografierea celor două fresce din sala de lectură „Victor Slăvescu”, fără autorizarea conducerii ASE, se sancţionează pecuniar cu suma cuprinsă între 100 şi 500 RON.
Art.21. Fondurile astfel constituite se evidenţiază ca surse extrabugetare şi sunt folosite pentru dezvoltarea colecţiilor.
Art.22. Bibliotecarul este obligat să urmărească starea publicaţiilor din gestiune, iar decizia acestuia privind aplicarea sancţiunilor este irevocabilă şi definitivă.
|